Pe când îmi luam porția matinală de revoltă marca BUG Mafia, ascultându-l pe Caddy spunând că ”Revoluţia-i o tânără fată acum, // Are 20 de ani şi-a apucat-o pe un drum…//Guvernu’ a promis că o ajută, dar vrea întâi s-o fută”, mi-am dat seama că Revoluția a fost futută deja.

S-a întâmplat în Aripa dreaptă a lui Mircea Cărtărescu, unde Omul-cu-două-mame, Omul-fără-gât și restul ”eroilor neînfricați” au siluit-o chiar în decembrie ‘89. În romanul lui Cărtărescu, Revoluția este ”o fată de zece metri înălțime, cu sânii goi vădintu-se prin ia cusută cu arnici”. Nu o să citez și din scena lubric-grotescă a  violului, deoarece e foarte savuroasă și merită citită în întregime.

Credit Foto: Realitatea.net/Mircea Reștea

Grecii s-au luptat, românii au dansat și s-au hilizit. Că doar a fost o zi de muncă în minus. Au venit în Piața Victoriei ca la Olimpiadă, vorba unei colege, mărșăluind în grupuri compacte și fluturând bannere care îi identificau.

Dacă mai era nevoie, ni s-a confirmat încă o dată: nu avem vocație de protestatari. În schimb, dacă structura interioară a românilor ar fi transpusă sub formă grafică, rezultatul ar fi o curvă nespălată de pe centură, care se ploconește salivând în fața mai multor tiriști transpirați, cu buzunarele doldora de bancnote de un dolar și cu coaiele doldora de sămânță.

Dintre toate scenariile imaginabile, există însă unul care ar duce inevitabil la proteste. Românii îndură toate scăderile de veniturile posibile, acceptă să le cânte mațele de foame, renunță la speranțele modeste pe care au avut teribila cutezanță să și le facă, toate astea numai să nu fie confruntați cu cea mai mare spaimă a lor: aceea de a fi puși să muncească cu adevărat. În cazul ăsta, ar da tradiționalele fluiere și steaguri pe bolovani și cocktailuri Molotov, într-un răspuns atât de violent încât ar face mineriadele să pară o încăierare între școlărițe cu panseluțe în mâini și colegii lor care le aruncă ocheade.

Revenind la protestul care a avut loc, îi putem totuși găsi o latură benefică. Imaginile de miercuri ar putea sta la baza celui mai eficient branding de țară din istoria României. ”V-ați anulat rezervările în Grecia de frica protestelor? Nicio problemă, veniți la noi, că nu vă facem nimic”. Ce-i drept, în sens literal. Adică nu vă atingem un fir de păr din cap, dar nici nu vă așteptați să aveți parte de politețuri sau de serviciile pe care ați dat banii. Când trageți linie, tot ieșiți mai bine.

Până și FMI-ul a subestimat capacitatea de protest a românilor. A trebuit ca Dominique Strauss-Kahn să le facă guvernanților ce i-a făcut Vântu lui Geoană, în speranța că, poate, poate, o punem și noi de-un protest mai acătării. Despre motivele pe care le au să facă asta nu putem decât să presupunem.

La final, vreau să citez vorbele unui taximetrist înțelept pe care, a doua zi după ce Băsescu a anunțat măsurile de austeritate, l-am întrebat, într-un demers voxpopulescian, dacă e de părere că urma să vedem în România violențe similare celor din Grecia. Răspunsul a fost magnific: ”N-o să vedem. Dom’le, să vă spun ceva: dacă azi Guvernul le zice românilor să se adune mâine la 8 în fața Guvernului ca să, scuzați-mi expresia, să-i fută în cur, dimineață la 5 toți o să fie prezenți cu alifiile în mână, ca să scape mai repede”. De ce merită românii să fie sodomizați? A zis!

Credit foto: Adrian Holerga/Realitatea.net

Fotografia a fost facuta sambata, in zona pietei Charles de Gaulle.

Aveti mai sus o mostra de jurnalism marca antena3.ro. Lituanianul se numeste la inceputul textului Keyds, pentru ca mai apoi sa devina Keyd, iar la final sa fie botezat drept Keys. Cea mai tare faza e insa urmatoarea: numele de familie al “justitiarului singuratic” e de fapt Kedys.

“Eminescu este inca insuficient cunoscut sub aspect biografic, subevaluat sub aspect intelectual si, ca <poet national>, prea ingust inteles”, astea sunt premizele de la care a plecat cercetatoarea Ilina Gregori in cartea Stim noi cine a fost Eminescu? (premiul USR 2008 pentru Critica literara/ Eseu/ Istorie literara), unde a incercat sa reconstituie experienta berlineza a poetului, desfasurata intre anii 1872 si 1874. Este vorba despre o perioada saraca in informatii si neglijata de biografii lui Eminescu, astfel ca Ilina Gregori s-a folosit in demersul sau de doua abordari critice ingenioase: una parabiografica, iar cealalta onirobiografica. Prima se refera la incercarea de a stabil in ce mod a fost influentat Eminescu de ambianta social-politica si culturala, iar a doua la tentativa de a identifica ”sentimentele, reflectiile, reveriile, viziunile” pe care aceasta ambianta le-a declansat in studentul berlinez.  Rezultatul este o lecura fascinanta, care porneste de la onirologia lui Schopenhauer, poposeste pe taramul egiptologiei si ajunge la dedesubturile conflictului poetului cu Carol I.